Săptămâna duhovnicească 15-21 martie 2021
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 15-21 martie 2021, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a avut parte de un program specific pentru prima săptămână din Postul Sfintelor Paști, cunoscută ca „Săptămâna Duhovnicească”. Alături de cadrele didactice, elevii seminariști din anul terminal au putut participa la sfintele slujbe, săvârșite de către preoții profesori și de preoții spirituali, au dat răspunsurile la strană, s-au spovedit, pentru ca la finalul săptămânii, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În primele zile ale săptămânii, potrivit tradiției liturgice, în toate bisericile s-a săvârșit Canonul cel Mare, alcătuit de către Sf. Andrei Criteanul, îndemnându-ne la o perioadă de meditație și de pocăință. Totodată, la invitația Părintelui Arhid. Prof. Dr. Pătularu Ionuț Adrian, directorul Seminarului, în această Săptămână Duhovnicească, elevii din clasele IX-XI, au avut parte de activități duhovnicești și educaționale în sistem online.
Dumnezeu să binecuvinteze Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și tot neamul românesc!