
Participarea Seminarului Teologic Ortodox din Craiova la Târgul ofertelor educaționale
Participarea Seminarului Teologic Ortodox din Craiova la Târgul ofertelor educaționale
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de joi, 23.05.2024, un grup de profesori și elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova a participat la Târgul ofertelor educaționale.
Activitatea, desfășurată în holul mare al Universității din Craiova, a debutat la orele 11.00, în prezența gazdei evenimentului, rectorul Universității din Craiova, Prof. Univ. Dr. Cezar Ionuț Spînu, a inspectorului școlar general, Prof. Dr. Daniel Alexandru Ion și a inspectorilor școlari generali adjuncți, Prof. Aida Ionescu, respectiv Irina Ștefana Broscaru. De asemenea, pe lângă ceilalți inspectori școlari, a cadrelor didactice, a elevilor și a părinților, la eveniment au participat și reprezentanții mediului de afaceri craiovean, dar și ai altor instituții cu profil economic din oraș.
Printre cele 45 de instituții de învățământ doljene, care și-au prezentat oferta educațională, la această activitate a fost prezent și un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, însoțiți de câteva cadre didactice, dintre care amintim pe: Prof. Roxana Pană, Protodiac. Prof. Dr. Victor Șapcă, Pr. Spiritual Iulian Cravcenco și dl. Dan Anastasescu.
Echipa Seminarului a distribuit elevilor prezenți mai multe pliante de promovare, îndemnându-i să opteze pentru această școală, susținând astfel examenul de admitere, în sesiunea de vară.
Seminarul Teologic Ortodox din Craiova organizează a doua sesiune de admitere, în luna august a acestui an, urmând ca în timpul cel mai scurt să publice graficul de înscriere și al probelor de aptitudini, dar și programul de pregătire on-line pentru cei interesați.
„Ca și în alți ani, Seminarul Teologic Ortodox din Craiova a participat la Târgul ofertelor educaționale, alături de celelalte colegii și licee din județul Dolj. Cu toate că zilele trecute s-a încheiat prima sesiune de admitere, totuși, școala noastră vine în întâmpinarea elevilor de clasa a VIII-a, care doresc să-i urmeze cursurile, cu o a doua sesiune de admitere, organizată la finalul verii. Seminarul nostru are o ofertă educațională interesantă, fiind singurul liceu cu profil teologic din județ”, ne-a transmis Protodiac. Prof. Dr. Victor Șapcă.
(Dan Anastasescu)






