
MENS SANA IN CORPORE SANO, este mai mult decât un dicton latin, pentru elevii și cadrele didactice de la Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Grigorie Teologul” din Craiova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, elevii Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Grigorie Teologul” din Craiova au participat săptămâna trecută, la Olimpiada Națională Sportivă Școlară la Fotbal-Cupa ING U16. Fiecare dintre ei, a încercat să joace cât mai bine, reușind să surprindă adversarii și să înscrie un gol prin elevul Anton Marian Costin, clasa a X-a A. Elevii componenți ai echipei de fotbal au fost: Cîrciumariu Dragoș-Gabriel, Lița Pavel, Ciortan Dumitru Daniel, Dudău Pavel, Nicolae Ștefan, Cojocaru Emil din clasa a IX-a A și Anton Marian-Costin, Meilă Alexandru-Gabriel, clasa a X-a A.
Iar în data de 29.03.2025, căpitanul echipei de fotbal, Cîrciumariu Dragoș-Gabriel a reușit o performanță remarcabilă, la atletism, sportul care stă la baza tuturor sporturilor. El a ocupat Locul III în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la CROS liceu, Etapa Județeană.
Felicitări, Dragoș! Felicitări, băieți minunați! Creșteți frumos! Bucurați-vă de fiecare oportunitate care vă ajută să creșteți frumos! Noi vă sprijinim permanent!
(Prof. dr. Marina ELENA)



