
Forme şi culori -Cercul de Pictură ,,Lumină și Culoare
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei în ziua de 04.10.2025, elevii Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, au luat parte la diferite activități școlare în cadrul Cercului de Pictură ,,Lumină și Culoare” de la Seminarului Teologic Ortodox din Craiova, coordonat de către Pr. Prof. Dr. Sperlea Cristin şi de către Dna. Doctor Rădulescu Gabriela, având ca obiectiv deprinderea elevilor seminariști în Arta Sacră și Arta Vizuală.
În cadrul întâlnirii, elevii au recapitulat o parte dintre noțiunile studiate în anul școlar precedent, precum desenul corpurilor geometrice cu aplicabilitate la obiectele din jur, redarea volumului prin valorație și noțiuni de perspectivă.
Membrii cercului au desenat obiecte familiare – cărți și flori din clasă, urmărind respectarea proporțiilor și a raporturilor dintre forme. Fiecare elev a primit îndrumări individuale, menite să le dezvolte simțul estetic, atenția și capacitatea de observare.
„Ora de astăzi a fost una plăcută și interesantă. Am învățat cum să observăm mai atent formele și proporțiile obiectelor din jurul nostru și să le redăm cât mai realist. Mi-a plăcut faptul că fiecare a primit îndrumări personale, iar prin desen am simțit că putem exprima frumusețea și echilibrul creației lui Dumnezeu.”a relatat Alexandru Amza, elev în clasa a IX a.
De asemenea, pe lângă noii membrii ai Cercului de pictură, şi anume elevii clasei a IX a, la această activitate a participat şi dna Ion Mariana Florina, profesor de Educaţie Plastică la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova.
,, Cercul de Pictură ,,Lumină și Culoare” din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Craiova a fost înființat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în anul 2024, și vine în sprijinul elevilor cu talent deosebit şi care vor să cunoască tainele artei sacre și ale artei vizuale şi să-şi petreacă timpul liber într-un mod constructiv, relaxant și eficient” a declarat Pr. Prof. Cristin Alexandru Sperlea.















